bineinteles ca n'am de gand sa fac un tratat urbano-moloz din blogul asta. probabil ca v'ati dat seama, voi, necititorii mei, ca stantele pe care urmeaza sa reconsider orasul, nu sunt altceva decat forme pe care le voi umple arbitrar, cu experiente din hirdaul personal. dar inainte de a incepe sa vorbesc despre w/e, citez dintr'o colega: 'lunea nu creste nici macar iarba'. a fi luni dupa o somnoroasa si planturoasa duminica, iata ceva in care nu as dori sa ma reincarnez niciodata.
asadar, w/e in onglinda trecut + pre_viitor, poze de ieri, de acum 15-20 de ani din cartierul primilor mei pasi. am mai scris despre asta, dar niciodata dupa o incursiune la locul cu pricina. sos. giurgiului, bl. 58-70, filament periferic al orasului - locul unde am descoperit guma turbo, amestecul perfect dintre urban - rural, trecerile prin gard, coada la lapte la 6 dim, of, chiar nu vreau sa umplu zece pagini cu d'astea, dar la naiba, uneori mi'ar placea la nebunie sa mai incap sub masini, acolo unde ne ascundeam cand jucam de'a'v'ati ascunselea, si in nari simteam mirosul ala demential de iarba amestecat cu carburant. stiti scena aia din '74-75', cand fostul licean bea din tasnitoare? duminica mi'am aplecat capatzana asta mare si ravasita sub cismeaua de acum 20 de ani, si am tras cu setea celor 25 de ani si chiar asa a fost, un trip in trecut, chiar daca creierul meu abuzat de mii de miizerii nu mai stie sa puna stop cadru pe detalii, pe scene, pe senzatii.
creioanele sunt din curtea gradinitzei pe care duminica am gasit'o ingrozitor de mica, neingrijita si ciopirtita de un 'giant fitness' club.
dar cam atat din intruziunea cu trecutul. nu mai am chef de el. e mai amuzant sa fii mare, sa tragi cu intrebari in vazduh, sa afli lucruri pe care n'ai fi vrut sa le afli niciodata, sa mori incet aliniat la plutonul de executie al constiiintei generale, vrei sa traiesti? nu, multumesc!, cel care iti spune, boule, vrei lucruri misto de la viata? ei bine, lumea e un aluat tavalit de maini murdare si perverse, nu mai crezi in nimic, la ce bun, uite, deja totu' se stie, pai atunci la bun sa mai deschid gura, ochii, sufletul vreodata? despre asta e vorba. despre vorbe goale.
hai ca m'am sictirit si inca n'am apucat sa scriu nimic despre oras. abia daca am avut timp sa mi trag sufletul, vorba aia, lunea nici orasul nu se lasa vazut.
1 comment:
un necititor care a trait cu 3 ani mai putin ca tine. as vrea sa vad merg candva in pasii cuiva care a trait cu 3 ani mai mult ca mine. cineva care a purtat cravata de pionier sau de soim altfel infrunta plutonul de executie, altfel isi poarta raspunsurile, altfel mesteca guma in amintirea tuturor surprizelor pe care le-ar fi putut strage daca acei 3 ani s-ar fi prelungit pana acum. un singur loc in care ai fi putut merge in care nu ai mers in acei 3 ani. locul in care mergeau doar copiii mai mici, cei care nu au apucat sa salute cozile la lapte. locul din curtea liceului, in spatele unui gard chiar greu de urcat, undeva in spatele unui tufis unde impreuna cu vecinii ascundeam comori. cu 3 ani mai putin timp sa strangem comori, dar 3 ani mai departe de plutonul de executie. o comoara pe care am strans-o din inconstienta, de raspunsuri magice la o lume care poate ca merita. pana la urma. daca ofera cel putin o comoara. in acel loc in care as putea sa te duc, sa pasesti un urmele copilului mai mic, sa iti culci ultimele surprize turbo, ultimul penar si ultima cravata portocalie, poate un strop de lapte.. intr-o zi de luni, daca supralicitam fantezia. o zi in care facem pace pace cu copiii si cu batranii prematur imbatraniti. as vrea.. da. de la un necititor catre un scriitor in gol. de undeva unde timpul se lasa contorizat in comori. mai sunt inca.
Post a Comment