nu m-am ascuns de voi, necititorii mei, ci doar am facut un pas urias de pitic, intre luni, ziua in care nu creste nici macar iarba, si joi, capat de pod al unei saptamani de creier spart de munca, sau mai degraba ar trebui sa vorbesc asa despre vineri?
e foarte placut sa arunci in acest fel cuvintele; sa le prinzi ca pe niste cai salbatici, si apoi sa le dai drumul pe campia fara sfarsit, sau sa spun infinita?! a hartiei, fie ea si virtuala, la adapost de orice scop si ocolit de orice metoda. sa scrii ca si cum din virful degetelor ar curge cuvinte de aur, polei stralucitor peste care gandurile sa alunece nestingherite si nepotolite.
stau aici inghesuit intre zeci de mii de scari de blog (suna bine nu?! mersi silvia), pipaind cu virful degetelor suprafata rugoasa a zilelor, asteptand sa recunosc pielea domnisoarei simbata si zambetul enigmatic al domnului duminica. zglobie, cu soarele in par, domnisoara simbata ne invita pe toti sa ne scuturam de verii ei posaci si lipsiti de imaginatie. conduce brate pe aleile parcurilor, deseneaza zimbete pe chipuri, arunca cu ocheade obraznice incolo si'ncoace.
in opozitie, domnul duminica este ceva mai serios. bantuie strazile destul de singurel, caci oamenii inca mai forfotesc prin paturi, atat dimineata cat si la amiaza tarziu. nu are atat de multi prieteni precum simbata, dar nu le duce lipsa, ii place sa caste gura la orasul pustiu, sa aplece urechea la povesti soptite de vint pe la colturile caselor.
dar gata. joi ma trage de mineca. nu'i cinstit, zice el. asa o fi. maine ne intalnim cu vineri.
1 comment:
ma aflu aproape de acel moment unic.. dsoara sambata priveste incet spre dreapta. stie ca in acest moment unic il poate vedea clar pe domnul duminica sau mai exact.. se poate lasa privita de domnul duminica.. sigur stie ca este un pic obosita..dupa o zi intreaga de promisiuni.. o zi intreaga in care si-a asumat libertatea tuturor.. incapacitatea unora de a isi asuma libertatea.. oboseala oamenilor singuri care nu stiu sa profite de ea.. a ramas obosita de satisfacerea exagerata a unora care nu o merita si de frustrarea celor care ar trebui sa aiba curajul sa ii atinga pielea.. vreme de o secunda.. atat cat sa i se faca pielea de gaina.. de pasare.. pasarile de sambata au pielea mai.. mai.. neatinsa de cine trebuie.. oamenii care refuza.. dsoara sambata se lasa privita. stie ca arata rau.. acum in acest unic moment.. arata a asteptare. a asteptare de cei care nu au vazut-o venind, care nu au privit-o venind. si stie ca domnul duminica o va privi. el e singurul care merita. singurul care profita de acel unic moment. in care ea vine spre el si pana sa ajunga, stie, stiu amandoi.. ca pana sa ajunga.. pielea o sa i se topeasca toata in cuvinte de aur. care nu au nicio semnificatie. cuvinte ca.. ”maine o sa fie bine”. ”maine o sa ies din casa” ”maine voi profita de ziua de azi”. toate cuvinte care ating pielea rigida si cuminte a domnului duminica, in loc sa o atinga pe cea avida si deja batrana si obosita a dsoarei sambata. cuvinte ca rugaciuni catre sine. domnul duminica se lasa mangaiat de cuvinte in timp ce o priveste cu satisfactie, tandrete si rabdare pe cea care s-a abandonat. intreaga. de dimineata pana dimineata. intreaga. chefului desfraului egoismului celor care vin apoi la domnul duminca sa se caiasca. sa se inchine. sa se curete. ea va fi sotia lui. ea ar fi fost femeia lui. daca numai.. ar fi fost mai tanara.. daca numai acel moment unic.. ar fi fost inainte ca pielea sa ii fie murdarita de cine nu trebuie si virgina de cine ar fi trebuit. daca numai.. ar fi fost copil. dar acel moment unic il vede numai copilul vineri. si vineri nu intelege el prea multe..
Post a Comment