am lasat 4 simburi de caise la uscat. am cumparat o bluza cu 3 fundite care se vor intinde ca niste flori albe pe umerii frumosi ai iubitei mele. am ascultat cel mai funky concert intr'o rezervatie naturala aflata in scobitura marii si a dunarii. am gonit cu soarele in ochi, zigzagand printre masini. am redeschis 'perioada snitelelor'.
dar
am lasat 4 simburi de caise la uscat, cu gand sa'i sparg. am cumparat o bluzita care sper sa fie pe masura umerilor cu pricina. am ascultat cel mai funky concert, in timp ce eram ciuruit de o divizie de elitre cat pumnul. am gonit pe autostrada soarelui, dar mi'a pocnit ceva la burta masinii si am ajuns acasa la trei dimineata. am redeschis 'perioada snitelelor', dar neatent am facut prea putine.

sper sa va placa meniul. apartine unei bucatarii generoase. viata. care n'are nevoie de nici o poza.

nu m-am ascuns de voi, necititorii mei, ci doar am facut un pas urias de pitic, intre luni, ziua in care nu creste nici macar iarba, si joi, capat de pod al unei saptamani de creier spart de munca, sau mai degraba ar trebui sa vorbesc asa despre vineri?
e foarte placut sa arunci in acest fel cuvintele; sa le prinzi ca pe niste cai salbatici, si apoi sa le dai drumul pe campia fara sfarsit, sau sa spun infinita?! a hartiei, fie ea si virtuala, la adapost de orice scop si ocolit de orice metoda. sa scrii ca si cum din virful degetelor ar curge cuvinte de aur, polei stralucitor peste care gandurile sa alunece nestingherite si nepotolite.
stau aici inghesuit intre zeci de mii de scari de blog (suna bine nu?! mersi silvia), pipaind cu virful degetelor suprafata rugoasa a zilelor, asteptand sa recunosc pielea domnisoarei simbata si zambetul enigmatic al domnului duminica. zglobie, cu soarele in par, domnisoara simbata ne invita pe toti sa ne scuturam de verii ei posaci si lipsiti de imaginatie. conduce brate pe aleile parcurilor, deseneaza zimbete pe chipuri, arunca cu ocheade obraznice incolo si'ncoace.
in opozitie, domnul duminica este ceva mai serios. bantuie strazile destul de singurel, caci oamenii inca mai forfotesc prin paturi, atat dimineata cat si la amiaza tarziu. nu are atat de multi prieteni precum simbata, dar nu le duce lipsa, ii place sa caste gura la orasul pustiu, sa aplece urechea la povesti soptite de vint pe la colturile caselor.
dar gata. joi ma trage de mineca. nu'i cinstit, zice el. asa o fi. maine ne intalnim cu vineri.

bineinteles ca n'am de gand sa fac un tratat urbano-moloz din blogul asta. probabil ca v'ati dat seama, voi, necititorii mei, ca stantele pe care urmeaza sa reconsider orasul, nu sunt altceva decat forme pe care le voi umple arbitrar, cu experiente din hirdaul personal. dar inainte de a incepe sa vorbesc despre w/e, citez dintr'o colega: 'lunea nu creste nici macar iarba'. a fi luni dupa o somnoroasa si planturoasa duminica, iata ceva in care nu as dori sa ma reincarnez niciodata.
asadar, w/e in onglinda trecut + pre_viitor, poze de ieri, de acum 15-20 de ani din cartierul primilor mei pasi. am mai scris despre asta, dar niciodata dupa o incursiune la locul cu pricina. sos. giurgiului, bl. 58-70, filament periferic al orasului - locul unde am descoperit guma turbo, amestecul perfect dintre urban - rural, trecerile prin gard, coada la lapte la 6 dim, of, chiar nu vreau sa umplu zece pagini cu d'astea, dar la naiba, uneori mi'ar placea la nebunie sa mai incap sub masini, acolo unde ne ascundeam cand jucam de'a'v'ati ascunselea, si in nari simteam mirosul ala demential de iarba amestecat cu carburant. stiti scena aia din '74-75', cand fostul licean bea din tasnitoare? duminica mi'am aplecat capatzana asta mare si ravasita sub cismeaua de acum 20 de ani, si am tras cu setea celor 25 de ani si chiar asa a fost, un trip in trecut, chiar daca creierul meu abuzat de mii de miizerii nu mai stie sa puna stop cadru pe detalii, pe scene, pe senzatii.
creioanele sunt din curtea gradinitzei pe care duminica am gasit'o ingrozitor de mica, neingrijita si ciopirtita de un 'giant fitness' club.
dar cam atat din intruziunea cu trecutul. nu mai am chef de el. e mai amuzant sa fii mare, sa tragi cu intrebari in vazduh, sa afli lucruri pe care n'ai fi vrut sa le afli niciodata, sa mori incet aliniat la plutonul de executie al constiiintei generale, vrei sa traiesti? nu, multumesc!, cel care iti spune, boule, vrei lucruri misto de la viata? ei bine, lumea e un aluat tavalit de maini murdare si perverse, nu mai crezi in nimic, la ce bun, uite, deja totu' se stie, pai atunci la bun sa mai deschid gura, ochii, sufletul vreodata? despre asta e vorba. despre vorbe goale.
hai ca m'am sictirit si inca n'am apucat sa scriu nimic despre oras. abia daca am avut timp sa mi trag sufletul, vorba aia, lunea nici orasul nu se lasa vazut.

Aici vom discuta despre Bucuresti. Funny- hahaha, dar nu, nu vom vorbi despre mitocani, gropi si mizerie - pentru ca asta exista din plin in fapt, si in numeroase publicatii - ci despre partea mai putin cunoscuta a orasului - asa cum e ea in alt plan de perceptie, in carti sau in fantezia noastra. Bineinteles, e vorba de un vis imposibil. Acela de a 'reconstrui' Bucurestiul folosind stante diferite pentru harti diferite. Exemple? Harta 'pravaliilor' - in rol principal cladiri abandonate sau functionale, vechi de mai bine de 20-30 de ani, si care azi maine vor fi inghitite de antreprenori sau cutremure. Sau harta fabricilor dezafectate. Sau a belle vue-urilor din Bucuresti. Sau a formelor de relief subterane. Deci, dragii mei. E loc de scris, de fantezii, de poze, de idei. Ca sa parafrazez un slogan, hai sa punem orasul in alta lumina. Poate fi precum cea din fotografie.