vreau sa continui. am o 'tema' de scris la birou, dar trebuie sa termin ce'am inceput ieri. relatarea din tirg.

senzatia e ametitoare. e ca si cum ai cotrobai intr'un cufar urias. din multime se itesc pentru a se pierde aproape imediat fetzele prietenilor. jocul asta de v'ati ascunselea cu oameni completeaza neastimparul ochilor ce cauta, masoara, evalueza, tresar, se incalzesc printre pleduri, carti, argintarie, jucarii din plastic, piese de masina, masti de gaze, mileuri, soldatei de plumb, ghete scilciate, aspiratoare tip cilindru, spuneti voi ceva, orice si acel ceva se va gasi acolo. e o baie de multime si de obiecte, nu, nu vreau sa intru in nici o simbioza cu ei, nu mi vine sa imbratisez pe nimeni, dar nici nu'i evit, m'as multumi sa ma ridic deasupra lor pe un nor si sa i observ, sa i notez, sa i focalizez. ce sa mai, as vrea sa fiu ca dragonul dragonilor, si sa am foarte multi ochi tatuati pe corp. din cind in cind mai intru intr'o negociere, totusi sunt mult prea putine obiecte care ma intereseaza cu adevarat, imi dau seama, prietenii (4 fete) nu mai prididesc cu aplecatul/ridicatul din sale, 2,6 lei pe 3 mileuri, 5 lei pe un pled lucrat de mina, fotografii, genti, caciuli albe rusesti, eu negociez trei carti si ma gandesc botos, trei carti si trei mici, ce dracu', doar cu atat sa ma aleg dupa o zi de tirg?!
simbata am explorat cu dina micul cartier de case din spatele mitropoliei. inainte ne aventurasem (putin cam ilegal) in interiorul palatului mitropoliei, si pentru citeva secunde, soldatii care se vinturau pe acolo mi'au dat senzatia ca ma aflu intr'una din cartile lui marquez, unde dupa fiecare a treia usa pindeste o noua lovitura de palat. vreau sa coborim in subsol, e o usa deschisa, dar un superior intra in hol sa vorbeasca la telefon. caut sa ne ascundem dupa o grinda verticala, scena atirna suspendata in 2-3 secunde, si instinctul de conservare al dinei ne trage afara sub privirile suspicioase ale gradatului. incercam sa coborim in curtea palatului, observ de sus carcasa unei skoda 120L, ruginita si ruginie si o tesatura de frunze de culoarea merelor golden culcata peste ea. descoperim in schimb alte curti si surprind exact clipa in care tulpina unei frunze se culca, rupta de niste forte evident invizibile.
senzatia de slow motion am retrait'o in tirg, cand, la picioarele mele, un pensionar isi aseza marfa. incet, pentru ca saracia nu are de ce sa iasa repejor in fata. 3 perechi de incaltari vechi, scoase de la naftalina, doua de adult, una de copil. trei abatjoururi de sticla. o "broasca" stricata. doua pungi mizerabile. maini frumoase, ingrijite, puternice, fara a fi noduroase, suple. materie echilibrata. un chip pe care il vad de sus in jos, trasaturi care ma fac sa tresar, nu stiu de ce, ma asteptam la un chip urit, uritit de saracie sau de altceva. e aiurea cum te imping sa gandesti o folie de plastic si 3 vechituri aruncate pe ea. nu stiu daca sunt oameni care ar fi meritat altceva. nu stiu cum au ajuns acolo. iar consideratiile astea sunt ieftine, o judecata fie contra fie pro, nu va servi la nimic. asa ca o sa ma opresc aici.
cu ce m'am ales eu din tirg? cu trei carti, o pereche de ochelari de sudura, o masca de gaze cu filtru cu tot, o bricheta din 1961.
povestea tirgului are o continuare ciudata in tideland, un film despre inocenta copilariei, o istorie scrisa cu cele mai murdare si neasteptate instrumente. o incursiune in lumea gaurilor de iepure in care (ne) traim paradigmele inguste. filmul forteaza toate marginile cunoscute sau nu, fara a fi scabros, desi moartea se leagana pe sezlong de la bun inceput. tot ce este anormal constituie un firesc, asa cum supranaturalul constituie o exceptie intr'o lume banala.
dar ziceam mai devreme ca o judecata fie contra, fie pro, nu va servi la nimic. asa ca ma voi opri aici si ma voi bucura in sinea mea de ultimele zile. wa-ha-ha-ha-ha