ma numesc patrick murray-nellis, rezident milwaukee, wisconsin.
as fi putut umbla hai hui pe strazile dublinului lui joyce, dar in schimb mi a fost dat sa hoinaresc pe strazile unui catun uitat de dumnezeu, unde nu auzi boaba de irlandeza.
toti irlandezii pe care ii cunosc fie au murit, fie au plecat. ceea ce i tot aia, spunea bunica mea.
sunt un vagabond. acum 100 de ani as fi fost unul din personajele preferate ale lui mark twain, si frate de cruce cu huckleberry finn, dar sclavia a fost abolita iar slujba de duminica e cea mai oribila chestie care i se poate intampla unui tinar cu stomacul lipit de foame.
sa auda zeci de rugaciunile pentru hrana noastra cea de toate zilele, din partea unor domni ghiftuiti.

cel mai mult mi a placut de oliver twist, si asta din pricina palariei, dar si aici am dat gres in cele din urma, zice'se din pricina accentului. bloody englishmen.

am mai incercat sa fiu 'singur pe lume', dar in milwaukee, wisconsin, nu exista caini singuri pe lume. toti sunt in adaposturi. am mai fost implicat in niste povestioare nordice, dar frigul, cadourile urite si carnea de gasca nu mi sunt pe plac.

oriunde te ai uita, in lumea reala sau in cea a povestilor, gasesti putine sau nepotrivite locuri.

acum ma pregates sa joc ceva cu totul nou. inca nu stiu ce. am primit niste bani de buzunar si un tichet de tren dus catre acest catun numit paradise city. mai multe nu stiu. sunt de 15 minute in gara si nimeni nu a venit sa ma intampine. nici un suflet, nici un om.