her: anybody seen my better half? (desperate)
me: i saw it! (kind)
me: it went that way!
her: where? (anxious)
her: what way?
me: look, look! there, there!
her: can't see it! (dissapointed)
her: she's hiding ... fucking bitchy half on mine
me: i can see that! (laughin')
her: kill the bitch (furios)
her: i want it no more
me: you evil! (ironic)
me: if i will find it, i will trade her (jewish)
me: althoug nobody is interested in better halfs
me: "hello! would you like to buy my friend's better half?
me: "i sell human spare parts! fresh better halfs now in store! (happy)

we end our radio live theatre with the inquiry of the day
"who wants a big black sock"?

for hints,
surf to
http://www.youtube.com/watch?v=it68iNcB2YA

frumos pretext, asta cu orasu.' ma refer la ce scrie acolo sub poza mea. un scurt bla-bla despre ce o sa fac eu si ce o sa dreg prin curtile acestui oras.
nu mint, ma obsedeaza orasul. ca sa zic asa, e o tema constanta, recurenta, recrudescenta si irecuperabila in incursiunile mele literare si nu numai.
uneori ma trezesc in pline reflexe sociologice. bunaoara, de ce n'as sta de vorba cu gardienii publici din garniturile de metrou? sa'i intreb la ce dracu' se gandesc ei cat e ziua de lunga. ca de vorbit, nu prea vorbesc cu nimeni. e adevarat, in metrou nu prea sta nimeni la taclale, cu exceptia colegilor de birou. dar nici atunci nu'i clar, e o optiune personala.
alteori imi vine sa iau la cotrobait toate casele/hrubele abandonate din bucuresti. cu lanterna, manusi, tot tacamul. si apoi sa scriu o mini monografie despre ele. cu poza, strada, numar, etc
ba chiar am inceput cateva povestiri. intr'una, un spalator de geamuri colinda orasul si scrie despre geamurile pe care le spala. intr'alta, locuitorii unui mic cartier se ridica la cer.
vad orasul ca pe un corp, iar oamenii ca pe un fluid. strazile, ratb'ul, pasajele, nimic altceva decat conductele de transport.
cladirile?
despre astea, data viitoare

mi s'a facut chef de blog. uite asa, m'a muscat din senin. ca si cum te musca cineva de lobul urechii sau de o fesa dezvelita. ah, ce bine e!
ati inteles bine, mi s'a facut pofta de scris. si pofta asta e ca pofta de femeie. cand dai cu ochii de ea, lihnit ca un urs, primavara, si o vezi acolo in carne si oase, nu mai stii de unde s'o apuci, ce sa'i desfaci mai intai, unde sa ti plimbi limba, degetele, obrajii.
cam asa si cu scrisu'. salivez, dragilor. ma gandeam azi in statie asa stupid, ce caldut, ce simplu ar fi sa tin un jurnal in care sa scriu niste chestii banale. sa scriu despre ce mananc, de exemplu. n'ar interesa pe nimeni, si nu mi'ar da nici mie mari batai de cap. ar fi asa, ca o laba zilnica discreta si nedezmatata.
sincer, cam asta e ocupatia mea. in loc sa calaresc zilnic pe coapsele marilor idei (care or mai fi alea?!), bajbai bezmetic printre speech'uri de promotii, headline'uri de campanie si brief'uri cu iz asa zis creativ. in compania micilor idei.
jurnalul existentei mele e un jurnal arid ca o portocala uscata. scriu, iata. scriu mai mult decat un tocilar in pragul capacitatii. si uneori adun bani, cum uneori aduna si el note bune.
pai sa fiu multumit ziceti, nu?
sa nu mai bocesc atata in poala neimplinirilor spirituale si sa mi vad dracu' de retetele mele banale.
si mai am o teama. cine dracu mai are nevoie de scriitori, cand sunt pe toate drumurile? nu'i mai bine sa faci bani decat literatura proasta??

recover post. degeaba. nu pot sa recuperez zilele in care n'am scris tot. si macar daca ar fi numai asta.

as minti daca as spune ca sunt obosit. n'am motive, doar am umblat hai hui in 9 din ultimele 16 zile.
cum aminteam si mai jos, in celelalte posturi, am avut parte de bine si foarte bine. ceea ce, ganditi'va umpic, 9 zile consecutive de on going happiness (or something very close to) nu'i deloc putin lucru. ah, ce mi plac alaturarile astea precum 'deloc' la 'putin si deraierea de la ideea initiala. revenind, bine si foarte bine, adverbe de mood declinate in 9 zile de vacanta. ramasesem undeva la varna, sau trecusem de ea, ah da, eram in camera, ne pregateam pentru masina pe care aveam s'o inchiriem a doua zi.
a doua zi, un mic nor de panica. nu stiu ce furtuna zglobie a maturat cu un aer febril toata coasta bulgariei, iar rent-erul a ramas undeva blocat pe soseaua varna (da, iar) - balchik. ganduri la fel de febrile, unde sa mergem oare, spre kaliakra sau spre albena. adica sa mergem spre furtuna sau sa fugim de ea? punem receptionera sa sune in albena sa afle. o da din bulgareste in colt, dar n'o las din mina pana nu varsa tot soarele din albena peste noi. mai trag o poza, o mai trag pe dina de mineca, 'ia uite, parca s'au mai sters norii incolo'
ne adapostim in hotel, si ne holbam la perdeaua de ploaie. ploaie de vara, ca o idila ravasitoare intre cer si pamant. adorata ploaie a copilariei.
se duce, ea mai departe spre capul kaliakra, noi spre cea mai ramas in urma ei. din fericire, albena e o statiune solida. iar turistii nu se inghesuie pe nisipul inca ud. nu e soare, dar nici frig. in schimb, valurile tropaie deasupra noastra. noi si cativa altii, ne zbenguim bezmetic la picioarele lor. imi invat pinguinul sa se lase pe val. plecam cand soarele incepe sa mine mase mari de turisti spre plaja. o cotim spre kaliakra.

as minti daca as spune ca sunt obosit. n'am motive, doar am umblat hai hui in 9 din ultimele 16 zile. dar ceva tot am. nu e oboseala, e frustrare. si vine taios din mai multe parti. dar mai vorbim despre asta. abia acum as incepe sa mint.

in acelasi golf ii vom intalni peste cateva zile pe anghel si ghergana, el 26, super intendent pe vas, si ea 24, tourists entertainer pe una din salupele tatalui. amandoi casatoriti de curand, amandoi din varna. poate cea mai abundenta discutie pe care am avut'o in ultima vreme. e minunat sa cunosti oameni noi, e minunat sa descoperi si sa fii descoperit fara nici un fel de prejudecati, e minunat sa transformi o dupa amiaza frumoasa de august intr'una perfecta.
dar pina la intalnirea cu ei au mai fost alte 2-3 zile pe care le'am umplut asa cum ne'am priceput. o calatorie la varna (cu microbuzul), in care am impartit bancheta din spate cu un norvegian si un bulgar student in state. amandoi foarte preocupati de politica mondiala. amandoi plicticosi.
ne'am despartit de ei inainte de a intra toti in acelasi pasaj. si aici are loc un fenomen pe care l'am mai intalnit. niste oameni care se cunosc de 30 de minute decid sa se separe. fiecare cu treaba lui. intamplator, mai parcurg impreuna 50 de metri, in cazul nostru pasajul. brusc, toate discutiile anterioare se evapora, aerul a redevenit strain. in cazul asta, strangerile de mina si zimbetele de despartire au fost simple si necesare politeturi.
in varna, ne spalam de pacate (pe cit posibil) in cea mai mare catedrala din regiune. habr n'am cum se numeste. la intrare in catedrala, o tinara vinde tot felul de insigne: lenin, secera si ciocanul, etc la preturi ultracapitaliste. ne refugiem in catedrala, unde un domn agitat ne trage de mineca dreapta si aproape ne impune sa donam ceva pentru biserica. il evit pe moment, si cele cateva intrebari i le arunc preotului din stanga intrarii.
parasim in cele din urma adapostul ridicat in numele Domnului.
luam cu asalt centrul comercial al varnei. noua religie - shoppingul - are mult mai multi adepti. cu sufletul curat, ne ingrijim de trupuri. se pare ca sa'ti cureti sufletul costa din ce in ce mai putin. asta'i foarte bine, zic eu.
zigzagam in nestire. tin cu dintii de faldul cabinei de schimb, asteptand'o pe dina sa vina cu vraful de bluze si pantaloni la probat. o ajut sa si prinda niste pantaloni foarte chic, o combinatie de sfori, culori si forme ce impreuna aduc cu un fel de salvari scurti. geniali.
nu ne permitem sa exploram prea mult, pentru ca nu stim exact la ce ora avem microbuzul de intoarcere. asa ca dupa o pauza de merdenele si un raid la minut prin port, ne indreptam catre autogara. bulevardul, unul ca oricare altul din romania. autogara la fel. imi vine sa fac poze la oameni. cei care asteapta in autogari, stratul social de sub flori ca sa zic asa, sunt fascinanti. diformi, prost hraniti, modesti daca nu cumva chiar saraci. fara nici o lumina in ochi. unitate in diversitate. vinzatoarele de la ghiseu sunt si ele din acelasi film. abulice, cu ticuri, vorbind doar limba locala. dina o banuie pe una din ele ca se masturbeaza pe sub ghiseu. adevarul ca mina nu i se vede, iar din cand in cand isi da ochii peste cap. dracu mai stie..
ziua a fost mai lunga decit am crezut atunci. seara ne'a gasit in balchik, la piscina, in port, la o sticla de vin. la despachetat cumparaturi si dansat in jurul lor. uneori cred ca dinei o sa'i creasca o coada de paunita. si uneori parca are de ce.
luni mergem mai departe spre weekend.

la dracu', n'am nici un chef sa scriu. da' trebuie. da, trebuie pentru ca asa vreau eu. daca unii trebuie sa se trezeasca in fiecare zi pentru o activitate pe care nu o suporta, daca eu fac uneori lucruri care nu trebuie facute, atunci tot eu trebuie sa trec peste o stare de spirit timpa, pentru a redescoperi o pasiune, poate singura care va circula totdeauna prin venele mele. si de aceea, nici eu nu trebuie sa o trag pe dreapta. nu atit de devreme.
pentru a'mi stimula mintea, voi recurge la un mic truc. voi amesteca fragmente din ce'am scris aseara cu fapte reale si mai putine reale intamplate in ultimele 10 zile de vacanta.

mintea mi'e la fel de alba ca si hartia. dansez in nestire pe banchiza lui fat boy slim. ideile au consistenta in mintea mea, dar pe hartie prind greu, ca si cum hirtia ar fi o suprafata plina de asperitati, hirtoape. planuri inclinate brutal si total nepotrivite cu forma ideilor, indiferent de contintul lor. din fericire, sub talpi am nisip. din pacate, imi lipseste naturaletea, viteza de reactie. incerc sa comunic din nou cu mine. am iesit prea mult la suprafata, ce naiba caut eu la mal?
si totusi nu ne putem opri din dans. urlam la rastimpuri. simt cum ni se scurge mizeria vietii de adult de pe crestet pe umeri, pe tors, si asa mai departe, pentru a forma o baltoaca pe care o calcam in picioare. suntem noi. noi-nouti. ca si soseaua pe care gonim spre balcic. miroase a fin proaspat, adunat claie peste gramada. mi'ar placea sa dorm acolo, la marginea drumului.
bem o sticla de vin cu creveti si timp de patru zile exploram gradina botanica, palatul reginei maria, terasele cu orchestre live, imaginam probe olimpice pentru batraneii care populeaza statiunea (ultimul sprint, 100 de metri cirje, aruncatul cu proteza), mincam peste pina la epuizare, cernokop, rechin, pastrav, inchiriem o masina pentru 4 zile si nu ma mai satur de modestul port pe care il vad in fiecare dimineata pe geam.
cu masina plecam spre kaliakra, ne strambam la falezaabrupta si foarte frumos colorata, soarele isi face autostrada spre noi. ne indreptam apoi spre rusalka, unde nu puteam intra decat in schimbul unei taxe all inclusive. nu'i nimic, nu ne lasati in dreapta, cotrobaim in stinga. rusalka din stinga este un mic "sat" de bungalouri, cu exces de vegetatie si tresariri de beton pe dedesubt. coborim in golfulete minuscule, pustii. aproape ca nu stii cum sa te porti.
ne ducem apoi la bulgarevo, dupa kavarna, si de data asta luam dreapta, pentru a plonja intr'un mic golf, dulboka, unde cresc in mod organizat midii. le devoram frenetic, cu ochii larg deschisi.

am descoperit o 'noua' jucarie - http://del.icio.us/, un spatiu virtual in care iti poti aranja biblioteca ta personala. a ta si altora, daca vreti. e simplu.
iei linku, ii dai copy/paste, bagi o descriere, niste cuvinte cheie si iata'le. sunt atat de netuziasmat ca nu prea mai imi ies cuvintele pe degete. si ma preseaza timpul, cel de care vorbeam ieri, cu fatboy slim, cu pinguini, cu balcic.
dar stai, zice poetu', macar esentialul. de data asta, ordonat ma-te-ma-tic!

• multumesc cip pentru pontul cu biblioteca - cip isi sterge linkurile de praf aici: http://del.icio.us/ciprian.banica
• multumesc silvia g. aka fluffy rabbits aka watson pentru nasu' de explorer :D http://littlefluffyrabbits.blogspot.com/ - ca sa vedeti de ce zic asta!
  
• vizitati'ma aici: http://del.icio.us/doricles . mergeti pe cuvinte cheie precum inspiration.
• si poza cu pinguinul care va fi biletul nostru spre balchik cu 'ia'ma nene'

vacanta, venim!

un rezumat tembel al disparitiei mele de pe planeta blogger. stiu, nu citeste nimeni, pe cine intereseaza ca a mai disparut un idiot de pe planeta pamant, eu ma bucur cand raman mai putini idioti in jur. ar fi o lista lunga cu idiotii astia. n'am timp sa mi fac singe rau scriind despre toti. e de ajuns ca scriu despre unul.

asadar, o voma prelungita timp de 3 saptamani, boala de om mare, ghiftuit cu neajunsuri. fuga prin porumburile patriei dupa motoare iluzorii pe masura unor excursii iluzorii. o oboseala ce se anunta cronica, strecurata printre oase, pandind vorace in locurile unde se imbina os cu os.

averse de prietenie si 43 de metri patrati de banchiza sub privirile libidinoase ale soarelui. stiu, stiu, o sa ne'o topesti intr'o zi, ai mai multa rabdare si mai multa forta decat pot avea doi pinguini, dar sper ca pana in dimineata aia sa invatam sa inotam mai repede decat orca ucigasa. de aceea exersam pe cat ne stam in puteri, ridicand mici rotocoale de spuma cu aripioarele noastre alb-negru.

dinspre cetatea de neoane, nici o veste prea tulburatoare. o poza cu spatele facultatii de chimie din panduri. o poza cu spatele la trecut.

a scrie e ca si cum ai intra prin capatul unui tub foarte stramb. e ca o nastere, numai ca in sens invers. greu e pina iti trec umerii. apoi, sub ochii tai de peste electric se deschide un hau amniotic. iar harta ti'o desenezi pe masura ce avansezi.

dar gata.

simbata, cei doi pinguini isi imping banchiza spre ultima playa, unde alte mii de animale, (speram si din stirpea noastra) se vor bitii sub privirea pedanta a lunii.
iar duminica, vom naviga mai departe spre balcic.

am lasat 4 simburi de caise la uscat. am cumparat o bluza cu 3 fundite care se vor intinde ca niste flori albe pe umerii frumosi ai iubitei mele. am ascultat cel mai funky concert intr'o rezervatie naturala aflata in scobitura marii si a dunarii. am gonit cu soarele in ochi, zigzagand printre masini. am redeschis 'perioada snitelelor'.
dar
am lasat 4 simburi de caise la uscat, cu gand sa'i sparg. am cumparat o bluzita care sper sa fie pe masura umerilor cu pricina. am ascultat cel mai funky concert, in timp ce eram ciuruit de o divizie de elitre cat pumnul. am gonit pe autostrada soarelui, dar mi'a pocnit ceva la burta masinii si am ajuns acasa la trei dimineata. am redeschis 'perioada snitelelor', dar neatent am facut prea putine.

sper sa va placa meniul. apartine unei bucatarii generoase. viata. care n'are nevoie de nici o poza.

nu m-am ascuns de voi, necititorii mei, ci doar am facut un pas urias de pitic, intre luni, ziua in care nu creste nici macar iarba, si joi, capat de pod al unei saptamani de creier spart de munca, sau mai degraba ar trebui sa vorbesc asa despre vineri?
e foarte placut sa arunci in acest fel cuvintele; sa le prinzi ca pe niste cai salbatici, si apoi sa le dai drumul pe campia fara sfarsit, sau sa spun infinita?! a hartiei, fie ea si virtuala, la adapost de orice scop si ocolit de orice metoda. sa scrii ca si cum din virful degetelor ar curge cuvinte de aur, polei stralucitor peste care gandurile sa alunece nestingherite si nepotolite.
stau aici inghesuit intre zeci de mii de scari de blog (suna bine nu?! mersi silvia), pipaind cu virful degetelor suprafata rugoasa a zilelor, asteptand sa recunosc pielea domnisoarei simbata si zambetul enigmatic al domnului duminica. zglobie, cu soarele in par, domnisoara simbata ne invita pe toti sa ne scuturam de verii ei posaci si lipsiti de imaginatie. conduce brate pe aleile parcurilor, deseneaza zimbete pe chipuri, arunca cu ocheade obraznice incolo si'ncoace.
in opozitie, domnul duminica este ceva mai serios. bantuie strazile destul de singurel, caci oamenii inca mai forfotesc prin paturi, atat dimineata cat si la amiaza tarziu. nu are atat de multi prieteni precum simbata, dar nu le duce lipsa, ii place sa caste gura la orasul pustiu, sa aplece urechea la povesti soptite de vint pe la colturile caselor.
dar gata. joi ma trage de mineca. nu'i cinstit, zice el. asa o fi. maine ne intalnim cu vineri.

bineinteles ca n'am de gand sa fac un tratat urbano-moloz din blogul asta. probabil ca v'ati dat seama, voi, necititorii mei, ca stantele pe care urmeaza sa reconsider orasul, nu sunt altceva decat forme pe care le voi umple arbitrar, cu experiente din hirdaul personal. dar inainte de a incepe sa vorbesc despre w/e, citez dintr'o colega: 'lunea nu creste nici macar iarba'. a fi luni dupa o somnoroasa si planturoasa duminica, iata ceva in care nu as dori sa ma reincarnez niciodata.
asadar, w/e in onglinda trecut + pre_viitor, poze de ieri, de acum 15-20 de ani din cartierul primilor mei pasi. am mai scris despre asta, dar niciodata dupa o incursiune la locul cu pricina. sos. giurgiului, bl. 58-70, filament periferic al orasului - locul unde am descoperit guma turbo, amestecul perfect dintre urban - rural, trecerile prin gard, coada la lapte la 6 dim, of, chiar nu vreau sa umplu zece pagini cu d'astea, dar la naiba, uneori mi'ar placea la nebunie sa mai incap sub masini, acolo unde ne ascundeam cand jucam de'a'v'ati ascunselea, si in nari simteam mirosul ala demential de iarba amestecat cu carburant. stiti scena aia din '74-75', cand fostul licean bea din tasnitoare? duminica mi'am aplecat capatzana asta mare si ravasita sub cismeaua de acum 20 de ani, si am tras cu setea celor 25 de ani si chiar asa a fost, un trip in trecut, chiar daca creierul meu abuzat de mii de miizerii nu mai stie sa puna stop cadru pe detalii, pe scene, pe senzatii.
creioanele sunt din curtea gradinitzei pe care duminica am gasit'o ingrozitor de mica, neingrijita si ciopirtita de un 'giant fitness' club.
dar cam atat din intruziunea cu trecutul. nu mai am chef de el. e mai amuzant sa fii mare, sa tragi cu intrebari in vazduh, sa afli lucruri pe care n'ai fi vrut sa le afli niciodata, sa mori incet aliniat la plutonul de executie al constiiintei generale, vrei sa traiesti? nu, multumesc!, cel care iti spune, boule, vrei lucruri misto de la viata? ei bine, lumea e un aluat tavalit de maini murdare si perverse, nu mai crezi in nimic, la ce bun, uite, deja totu' se stie, pai atunci la bun sa mai deschid gura, ochii, sufletul vreodata? despre asta e vorba. despre vorbe goale.
hai ca m'am sictirit si inca n'am apucat sa scriu nimic despre oras. abia daca am avut timp sa mi trag sufletul, vorba aia, lunea nici orasul nu se lasa vazut.

Aici vom discuta despre Bucuresti. Funny- hahaha, dar nu, nu vom vorbi despre mitocani, gropi si mizerie - pentru ca asta exista din plin in fapt, si in numeroase publicatii - ci despre partea mai putin cunoscuta a orasului - asa cum e ea in alt plan de perceptie, in carti sau in fantezia noastra. Bineinteles, e vorba de un vis imposibil. Acela de a 'reconstrui' Bucurestiul folosind stante diferite pentru harti diferite. Exemple? Harta 'pravaliilor' - in rol principal cladiri abandonate sau functionale, vechi de mai bine de 20-30 de ani, si care azi maine vor fi inghitite de antreprenori sau cutremure. Sau harta fabricilor dezafectate. Sau a belle vue-urilor din Bucuresti. Sau a formelor de relief subterane. Deci, dragii mei. E loc de scris, de fantezii, de poze, de idei. Ca sa parafrazez un slogan, hai sa punem orasul in alta lumina. Poate fi precum cea din fotografie.